CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

Sănătatea noastră este influențată atât de mediul în care trăim, de felul în care ne hrănim, de lichidele pe care le consumăm și de felul în care gândim despre noi și ceilalți oameni, despre situațiile de viață.

În fiecare secundă 600 de milioane de celule mor și tot atâtea celule se și nasc în corpul uman, datorită unui proces întipărit genetic, apoptoza sau moartea celulară programată. Aceasta este dictată de nevoia de a înlocui anumite celule mai repede decât pe altele deoarece au un grad de uzare mult mai mare.

Emoțiile noastre negative modifică producerea de hormoni de stres și uzează celulele mai repede, le perturbă regenerarea obișnuită și duc la apariția bolilor alături de ceilalți factori de cunoscuți.

Felul în care gândim despre ceva sau cineva generează emoții pozitive, ecologice, generatoare de stări fizice de bine prin menținerea parametrilor fiziologici în valori normale sau emoții negative, care odată ce ajung să fie asociate cu vreo situație sau persoană tind să se autoîntrețină până alegem să ne oprim din a gândi în deserviciul nostru și să schimbăm ceva.

Consilierea este un proces de transformare prin care oamenii ajung să lucreze cu ei înșiși ghidați de consilier cu scopul deprinderii unor obiceiuri simple și extrem de utile pentru îmbunătățirea calității vieții și accesarea potențialului de a ne bucura de noi și corpurile noastre.

Cabinetul de Consiliere este locul în care clienții învață să colaboreze cu un consilier psihologic aflat acolo pentru ei și nevoile lor, în vederea conștientizării că avem obiceiuri mai puțin ecologice pentru corpurile noastre și care sunt în esență strategii personale care ne-au ajutat să trecem mai ușor prin viață.

Consilierul nu intervine în proces, doar ghidează clientul pentru a ajunge singur, în ritmul lui, să descopere căile prin care să își deprindă și să mențină o igienă emoțională capabilă să îi confere o sănătate mentală, emoțională și fizică mult mai bune și o viață împlinitoare și plină de semnificație.